Ulei esential de Cajeput

Ce este si cum se foloseste uleiul esential de Cajeput contra infectiilor de tot felul

Numele de Cajeput, sau Cajuput (amandoua sunt corecte!) vine din indoneziana – kayu putih, si inseamna „lemn alb”. Acesta este un copac ce face parte din familia Melaleuca, aceeasi din care fac parte si Arborele de Ceai (Tea Tree) si Niaouli. Acest lucru inseamna ca uleiul esential de Cajeput are cateva caracteristici comune cu aceste uleiuri, dar fiecare este diferit datorita procentajului mai mare din anumiti compusi chimici.

 

Am sa va povestesc mai multe despre acest ulei esential, cum se obtine el, unde creste si care-i sunt proprietatile si beneficiile, in urmatoarele paragrafe. E de ajuns sa mentionez ca are puteri de dezinfectie si antiinflamatorii foarte mari, facandu-l ideal in tratarea sau prevenirea infectiilor cutanate, ale plamanilor sau ale sistemului digestiv.

 

Este la fel de folositor si in unguente impotriva durerilor musculare sau articulare. Dealtfel, uleiul de Cajeput este unul din ingredientele principale regasite in unguentul chinezesc (sau alifia chinezeasca) „Puterea Tigrului”, care este folosita pentru dureri reumatice sau musculare.

 

 

Despre uleiul esential de Cajeput

 

Uleiul se extrage din ramurelele, frunzele si scoarta copacului de Cajuput, sub numele sau latin Melaleuca leucadendron (varianta cajuputii). Acest nume latin este important a-l stii pentru a alege uleiul esential corect.

 

Copacii de cajeput cresc in mod natural in Australia, Vietnam, Madagascar, Indonezia si Malaezia.

 

Rudele apropiate ale Cajeputului sunt, asa cum am zis si in introducere, Melaleuca alternifolia (Arborele de Ceai) si Melaleuca quinquenervia/ viridiflora (Niaouli). Se mai aseamana si cu Eucaliptul datorita concentratiei mari de eucaliptol (cineol).

 

Ulei esential de Cajeput
Padure de eucalipti

 

Aveti grija insa, sa nu le confundati deoarece fiecare are propriile sale caracteristici si beneficii. De aceea este important sa le verificati numele latin, acolo nu exista nicio confuzie! Uleiul esential de Niaouli este cel mai bun inlocuitor daca totusi trebuie sa inlocuiti Cajeputul in diferite retete.

 

Uleiul de Cajeput are un miros camforos, cu note pamantii si putin dulci. Daca ati mirosit vreodata ulei esential de Rozmarin (varietatea cineol), Camfor sau oricare din cele enumerate mai sus, atunci veti stii la ce sa va asteptati. Chiar este recomanadata amestecarea lui cu alte uleiuri mai fructate, precum citricele. Asta in caz ca va deranjeaza prea tare mirosul sau.

 

Uleiul se obtine prin distilarea cu aburi, nu inainte de a macera materia prima. Aceasta macerare ajuta la extragerea cat mai multor substante benefice din frunze si ramurele.

 

Concentratia de eucaliptol (sau 1, 8 cineol) in uleiul de Cajeput este de 45 – 65%. Aceasta componenta chimica este responsabila pentru puterea antibacteriala, antifungica si antiinflamatorie a uleiului. S-a observat ca cineolul poate inhiba si dezvoltarea celulelor canceroase.

 

Aceeasi substanta este si un bun antioxidant. Astfel, cand aplicati ulei de Cajeput diluat pe piele, acesta va putea sa stopeze si sa previna degradarea celulelor pielii.

 

Uleiul mai contine si beta-cariofilene, o substanta intens studiata de oamenii de stiinta care au trecut-o la categoria canabinoizilor benefici organismului uman, adica fara a crea dependenta sau starea de drog (high). Aceasta, printre multe alte beneficii, mai poate sa actioneze si ca anti-depresiv si anxiolitic.

 

 

Cum se foloseste uleiul esential de Cajeput (doza si masuri de precautie)

 

Nu exista o doza recomandata sau considerata sigura deoarece tratamentul fiecarei persoane difera in functie  de starea acesteia de sanatate generala, alergii, varsta si sex. In schimb, doza recomandata in Aromaterapie este de 3 – 6 picaturi de ulei esential diluate in 30 de ml de ulei vegetal. Folosit nediluat, acest ulei poate irita sau chiar sensibiliza pielea.

 

Asa ca, folositi-l intotdeauna diluat si testati-l pe o portiune mica de piele, pe partea interioara a bratului si asteptati cam o jumatate de ora cel putin, pentru a exclude reactiile alergice. E recomandat acest test pentru fiecare ulei esential folosit pentru prima data!

 

Uleiurile esentiale se evapora destul de repede daca le lasati fara capac deoarece moleculele din compozitia lor sunt volatile, ceea ce inseamna ca pot lua foc repede. Bineinteles ca acest lucru se aplica si uleiului esential de Cajeput.

 

Ulei esential de Cajeput
Scoarta de copac de Cajeput

 

Atunci cand il amestecati cu mai multe uleiuri esentiale, aveti grija sa-l depozitati in sticle inchise la culoare, de sticla. Daca-l diluati in ulei vegetal (Masline, Argan, etc.) puteti sa-l tineti si in sticle de plastic, dar tot inchise la culoare.

 

In general, uleiurile se tin in locuri intunecate si uscate, ferite de lumina directa a soarelui.

 

Totdeauana cereti sfatul medicului inainte de a folosi uleiul de Cajeput daca sunteti insarcinata, alaptati sau suferiti de astm sau alte afectiuni mai severe. Copiilor sub 12 ani nu le este recomandata folosirea. Consumul intern este si el contraindicat fara aprobarea unui medic.

 

 

Intrebuintari practice ale uleiului esential de Cajeput

 

Am vazut putin mai sus cum acest ulei are o concentratie mare de substante cu proprietati antimicrobiene si antifungice, si cum in acelasi timp este si un bun antiinflamator. Dar cum anume se pot traduce aceste beneficii in practica?

 

In primul rand, datorita lor, Cajeputul este unul dintre uleiurile esentiale capabile sa distruga tulpinile de bacterii ce se gasesc in aerul pe care-l respirati. Fie el la locul de munca sau acasa, in mijloacele de transport in comun sau la scoala, peste tot exista bacterii si germeni gata de atac atunci cand sunt inhalati.

 

Cea mai buna metoda de a distruge toti acesti patogeni este difuzarea uleiului de Cajeput pentru vreo 20 de minute pe ora. Aveti grija sa fie o camera bine aerisita cand difuzati uleiuri esentiale si nu o faceti pentru mai mult de o ora. Inhalarea excesiva a moleculelor aromatice poate duce la irascibilitate si presiune arteriala crescuta. Inhalarea sub 60 de minute are tocmai efectul opus, ajutandu-va sa va relaxati mai usor.

 

Mai puteti sa-l picurati pe un disc de bumbac si sa inhalati din el cateva minute daca sunteti intr-un loc aglomerat (serviciu, scoala, autobuz, etc.).

 

Inhalarea acestor molecule benefice vor patrunde rapid in organism si va vor ajuta sa imbunatatiti sau preveniti infectiile pulmonare sau digestive. Mai puteti pentru aceasta din urma sa formati amestecuri si sa le aplicati pe zona stomacului pentru o digestie mai buna si o flora mai echilibrata.

 

O alta metoda eficienta este adaugarea a maxim 10 picaturi de ulei de Cajeput diluate in sare de baie, miere sau lapte si folosit acest amestec in apa de baie. Vaporii aromatici va vor decongestiona caile respiratorii si va vor relaxa. Pielea va beneficia si ea de proprietatile uleiului. Veti putea preveni infectiile cutanate precum herpesul, infectii ale unghiilor, abcese si furunculi, si altele.

 

La fel de bine puteti sa continuati prin masarea unui amestec de ulei de Cajeput in ulei vegetal direct pe pielea afectata, de mai multe ori pe zi pana la vindecare. Retineti insa ca bolile de piele contagioase trebuie analizate de un medic pentru un diagnostic corect. Aromaterapia este o practica naturista ce se foloseste in paralel cu tratamentele medicamentoase in cazuri mai severe, atata timp cat nu interactioneaza unele cu celelalte.

 

In concluzie, uleiul esential de Cajuput este si va fi intodeauna folositor in casa fiecaruia. Daca deja folositi ulei de Tea Tree sau Niaouli, chiar si Eucalipt, atunci Cajuputul va merge de minune ca si substitut,la fel de bine cum merge si el inlocuit cu unul dintre uleiurile inrudite. Respectati doza minima si variati ingredientele pentru o perioada pentru a nu permite pielii sau organismului sa se obisnuiasca cu ele.

 

Ati folosit vreodata uleiul de Cajeput, si daca da, care au fost rezultatele?

 

 

Join the Essential Hunger Newsletter

Abonati-va pentru a primi notificare pe email de fiecare data cand postez articole noi!

I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

I will never give away, trade or sell your email address. You can unsubscribe at any time.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *