Ulei esential de Lemon Verbena

Ingrijirea parului gras cu ulei esential de Lemon Verbena (sfaturi si trucuri)

Lemon verbena sau verbina lamaioasa este un arbust ce creste la peste 2000 de metri inaltime, in Peru, Argentina, Bolivia si Chile. Mai nou, arbustul este crescut si in regiuni muntoase din Franta (in Midi) sau in Africa de Nord. Aceasta planta este total diferita fata de Verbina (officinalis) sau Litsea Cubeba (verbina exotica).

 

Uleiul esential de Lemon Verbena este un ulei cu puternice proprietati dezinfectante si antimicrobiene, ceea ce-l face excelent pentru parul gras. Parfumul sau de citrice il face foarte apreciat in industria parfumurilor, dar si in Aromaterapie. Folosindu-va de proprietatile sale de curatare si infrumusetare pentru par, puteti sa va si destindeti in acelasi timp.

 

Cititi mai departe pentru a afla cat mai multe detalii despre acest ulei esential, de la felul cum se obtine, la pretul sau ridicat si explicatia pentru acest lucru, pana la intrebuintarile practice in ingrijirea parului gras. O sa gasiti si cateva idei de amestecuri de uleiuri pentru a-l putea folosi oricand doriti.

 

 

Ce este si ce contine uleiul esential de Lemon Verbena?

 

In primul rand, specia de lemon verbena poarta numele botanic (latin) de „Aloysia citriodora”. Se spune ca doi profesori spanioli i-au dat numele acesta in cinstea printesei de Asturia – Maria Louisa (Aloysia). Aceeasi planta, o mai puteti gasi si sub numele de „Lippia citriodora” sau „Aloysia triphylla” (triphylla – 3 frunze).

 

Acest ulei esential este unul foarte concentrat si volatil, ceea ce inseamna ca se evapora repede si trebuie neaparat folosit diluat in ulei vegetal (sau alte ingrediente precum sarea de baie, mierea sau laptele). Se extrage prin distilarea cu aburi din frunzele si ramurile arbustului, iar randamentul uleiului obtinut este foarte mic pentru cat de cautat este. Din 5 kilograme de materie prima rezulta doar 10 ml de ulei esential!

 

Ulei esential de Lemon Verbena
Arbust de Lemon Verbena

 

Puteti deci, sa va imaginati cata concentratie se afla in doar o singura picatura de ulei de Lemon Verbena. Acesta este si unul din motivele pentru care este foarte scump. Un alt motiv este faptul ca are un miros foarte placut si energizant si este perfect ca si nota de parfum, ceea ce-l face foarte greu de gasit in stare pura pentru intrebuintarea lui in Aromaterapie. La fel de greu este si reproducerea acestui miros in laborator.  Cu toate acestea, daca-l gasiti undeva, se merita incercat macar o data, pentru ca miroase intr-adevar frumos si poate sa modifice si starea de spirit!

 

Cum? Moleculele minuscule din compozitia sa chimica stimuleaza prin inhalare, receptorii aflati in interiorul nasului. Acestia vor transmite creierului anumite impulsuri care il vor determina sa produca neurotransmitatori precum serotonina, de exemplu. Aceasta, dar si alti neurotransmitatori, vor contribui la o stare de bine generala si la relaxarea totala a mintii si organismului.

 

 

Componentii chimici ai uleiului esential de Lemon Verbena sunt:

 

  • Geraniol si neral, principali compusi activi. Acestia au proprietati antimicrobiene, antiseptice si tonice.
  • Citral, care ocupa locul 2 ca si cantitate in profilul chimic al uleiului de Lemon Verbena. Acesta, la fel ca si in cazul Mirtului lamaios, ii da uleiului notele lamaioase si proaspete atat de caracteristice. Poate avea si usoare efecte sedative si antibacteriene. Daca striviti o frunza, veti simti instant mirosul puternic de lamaie.
  • Limonene si eucaliptol sunt alti compusi ce contribuie la eficienta uleiului de Lemon Verbena. Au efecte stimulante, tonice si antioxidante. Pot deasemenea, sa imbunatateasca si cantitatea de oxigen din sange, ceea ce e foarte benefic unui par in crestere.

 

In legatura cu toate uleiurile esentiale de Verbina officinalis si derivatii lor (inclusiv Lemon Verbena), Comisia Europeana a declarat interzisa folosirea lor ca agenti parfumanti in cosmetice. Exista totusi o exceptie, si anume produsele denumite „absolut de Verbina”, care pot fi folosite in concentratie de maxim 0,2% – adica 1,8 picaturi diluate in 30 ml de ulei vegetal.

 

Directiva aceasta a fost data din cauza riscului crescut al uleiurilor si derivatilor de Verbina de a irita sau sensibiliza pielea. Dar, acest lucru se poate intampla doar daca-l folositi nediluat! Atata timp cat respectati dilutia si nu exagerati cu cantitatea adaugata amestecurilor voastre, nu ar trebui sa fie nicio problema.

 

Ulei esential de Lemon Verbena
Flori de Verbina (Verbena officinalis)

 

Deasemenea, va recomand intotdeauna un test de alergie pentru a elimina orice posibil risc! Aplicati 1 picatura de ulei esential intr-o picatura de ulei vegetal, amestecati si masati pe o portiune a pielii de pe interiorul bratului. Daca in cel putin o jumatate de ora nu apare nicio reactie, atunci il puteti folosi fara probleme.

 

 

Uleiul esential de Lemon Verbena pentru par gras

 

Sau mai bine zis: cum sa-l mentineti curat, matasos si lipsit de sebum pentru o perioada mai lunga de timp decat in mod normal.

 

Cand vine vorba de parul gras, acesta poate fi foarte frustrant pentru majoritatea oamenilor, mai ales pentru femei. Acesta are nevoie de mai multa atentie decat un par uscat sau normal deoarece se ingrasa foarte repede, cateodata si la cateva ore dupa spalare.  Toate acestea sunt datorate unui exces de sebum (ulei natural produs de glandele sebacee). In mod normal, sebumul nu ar fi o problema deoarece rolul sau este in principiu protejarea pielii de orice factor extern daunator.

 

Dar, atunci cand va spalati parul cu tot felul de produse comerciale care promit atatea, tot ce faceti este sa va agresati pielea scalpului si sa creati impresia unui par sanatos si bine ingrijit. Produsele naturale precum uleiurile esentiale si cele vegetale contin nutrienti si enzime necesare pielii si parului pentru a se dezvolta in mod normal, si in voie.

 

Atunci cand scalpul este uscat, organismul interpreteaza acest lucru ca semnal de alarma si se apuca sa produca sebum in cantitati mari pentru a proteja pielea cat mai repede posibil. Rezultatul este ceea ce, evident va deranjeaza, un aspect uleios al parului.

 

Cum poate uleiul de Lemon Verbena sa va ajute in aceasta situatie? Aceasta esenta aromatica, in primul rand, face experienta mult mai placuta si va va stimula si simturile, inducand o stare de bine instant. Apoi, avand proprietati antibacteriene si dezinfectante, uleiul poate sa protejeze impotriva ciupercii denumita Malassezia, care este responsabila de producerea matretii. Matreata abunda in sebum, fiind mediul perfect pentru a se dezvolta. Tot matreata este si cea care impiedica parul sa creasca si sa devina puternic, deoarece-i foloseste toti nutrientii.

 

Indepartand matreata, veti permite parului sa creasca mai puternic si mai repede. Renuntand la cat mai multe produse comerciale de ingrijirea parului, veti putea restabili nivelul PH-ului scalpului, iar productia de sebum va putea reveni, in timp, la normal. Combinatia de ulei esential de Lemon Verbena cu un ulei vegetal specific tipului vostru de par va putea hidrata si hrani scalpul fara a-l agresa si a a-l face sa produca sebum mai mult decat e nevoie.

 

Uleiurile esentiale NU INGRASA parul! Uleiurile esentiale sunt diferite fata de uleiurile vegetale. Doar acestea din urma lasa acea pelicula grasa pe piele, deoarece contin multi acizi grasi si nu se evapora. Un ulei esential aplicat pur (nediluat) pe piele va fi absorbit imediat si nu va lasa nicio urma uleioasa.

 

Iata cum se poate folosi uleiul esential de Lemon Verbena in ingrijirea parului gras:

 

  1. Aplicat intr-o masca incalzita, poate sa reechilibreze PH-ul scalpului si sa-i reduca productia de sebum.

 

Masca poate fi facuta din 2 linguri de ulei vegetal (Masline, Ricin, Cocos, etc.) si 10 – 20 de picaturi de Lemon Verbena. Aplicati masca la radacini, pe intreg scalpul si lungimea parului si masati usor. Inveliti parul intr-o casca de dus daca aveti pentru a se mentine caldura inauntru. Daca n-aveti, puteti folosi un prosop cald. Il tineti pana cand incepe sa se raceasca, dupa care repetati.

 

La caldura, parul creste mai repede deoarece se deschid porii pielii pentru o mai buna absorbtie a nutrientilor din masca. Tineti masca undeva intre 30 minute – oricate ore doriti. Cand spalati parul va trebui sa aplicati o cantitate generoasa de sampon, chiar de mai multe ori pana cand parul scartaie de curat. Dupa ce uleiul va fi eliminat complet din par, acesta va fi usor de coafat, moale, cu volum natural si foarte stralucitor!

 

Ulei esential de Lemon Verbena

 

  1. Adaugati intre 25 – 35 picaturi de ulei esential de Lemon Verbena in samponul (si balsamul) obisnuit si agitati putin inainte de spalare. Lasati samponul 2 – 3 minute sa actioneze, dupa care clatiti cu apa calduta. Apa fierbinte poate si ea sa agreseze pielea si s-o usuce. Samponul poate fi facut acasa sau cumparat, dar aveti grija sa fie cat mai natural.

 

 

  1. Daca parul arata mai gras decat va doriti, puteti aplica cateva picaturi nediluate direct pe scalp, dar aceasta practica nu trebuie abuzata! Impartiti parul in mai multe sectiuni si pe mijlocul fiecareia adaugati o picatura de ulei esential de Lemon Verbena. Apoi masati usor ca sa distribuiti uleiul pe portiuni cat mai mari. Uleiul va dizolva din sebum si-i va da parului si putin volum. Tineti minte insa ca aceste efecte pot fi vizibile doar cand parul incepe sa se ingrase foarte usor.

 

 

  1. Pentru a stimula cresterea parului, aplicati Lemon Verbena in masti saptamanale si adaugati si in sampon. Uleiul are si usoare efecte astringente, asa ca va stimula circulatia capilarelor de sub piele, tonifiind-o si ajutand oxigenul sa circule mai bine si sa livreze nutrientii necesari radacinilor parului pentru a creste.

 

Toate aceste practici va pot ajuta sa scapati si de iritatiile scalpului, matreata sau senzatia de mancarime. Folosit in mod regulat, uleiul de Lemon Verbena poate reda parului gras aspectul curat si sanatos pe care vi-l doriti. Ca si regula generala, cand folositi uleiuri esentiale in masti sau amestecuri cosmetice, e bine sa nu va axati numai pe un singur tip de ulei esential. Incercati sa le diversificati dupa 2 – 3 saptamani de folosire.

 

Pielea are tendinta de a se obisnui repede cu ce aplicati pe ea si astfel efectele se pot diminua. Aveti foarte multe optiuni pentru un par frumos, curat si stralucitor. Doua dintre ele sunt uleiul esential de Menta si uleiul esential de Seminte de Morcovi.

 

Cum vi se pare pana acum esenta aromatica (uleiul esential) de Lemon Verbena? L-ati incerca daca aveti ocazia?

 

 

Join the Essential Hunger Newsletter

Abonati-va pentru a primi notificare pe email de fiecare data cand postez articole noi!

I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

I will never give away, trade or sell your email address. You can unsubscribe at any time.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *