Ulei esential de Musetel german

Uleiul esential de Musetel german, antiinflamator si relaxant natural

Cand vine vorba de remedii naturale, cel putin la noi in tara, musetelul e la loc de cinste. Probabil ca multi dintre voi, la fel ca si mine, ati crescut band ceai de musetel pentru orice fel de problema, de la dureri de stomac la raceala sau pur si simplu pentru relaxare. Dar ceaiul este mult mai slab decat uleiul esential, iar uleiul esential de Musetel german are cele mai puternice efecte antiinflamatorii dintre celelalte specii de musetel.

 

In acest articol veti afla la ce este bun acest ulei esential si care este diferenta dintre el si celelalte tipuri de uleiuri de Musetel. Veti descoperi si cateva idei de intrebuintare sau de inlocuire, atunci cand nu-l aveti la indemana. Desi, trebuie sa stiti ca e dificil sa obtineti aceleasi rezultate atunci cand folositi un substitut. Nu vor lipsi nici cateva idei de retete aromaterapeutice pentru cei ce vor sa-i testeze efectele.

 

Despre uleiul esential de Musetel german si beneficiile sale ca si antiinflamator natural

 

Musetelul german este o specie de musetel ce creste indeosebi in Europa si Asia. Acesta poate fi intalnit crescand in mod natural pe campii sau de-a lungul soselelor. In mitologia nordica, aceasta specie de musetel e privita ca fiind reprezentanta Asgard-ului, locul de bastina al zeilor. Odin este cel care a folosit musetelul german, alaturi de alte cateva specii de plante pentru a feri oamenii de spirite rele.

 

Uleiul esential se extrage prin distilarea cu aburi din florile plantei de Matricaria recutita sau Matricaria chamomilla. Acest nume latin/botanic este primul lucru care diferentiaza diferite tipuri de uleiuri esentiale din aceeasi specie. Uleiul de Musetel matricaria recutita nu trebuie confundat cu uleiurile esentiale de Anthemis nobile (chamemellum nobile) – musetelul roman, sau cel salbatic denumit si Ormenis multicaulis.

 

Ulei esential de Musetel german

 

Toate miros diferit si au o compozitie chimica diferita, ceea ce inseamna ca si efectele lor benefice asupra organismului uman vor fi diferite.

 

Pentru a obtine numai 10 ml de ulei esential de Musetel german e nevoie de trei – cinci kilograme de flori de musetel. Chiar daca planta creste aproape fara probleme mai peste tot, aceasta are un randament de ulei foarte scazut.

 

Acest lucru inseamna folosirea a tone intregi de flori pentru producerea in masa a uleiului esential pur. Acest lucru il face printre cele mai scumpe uleiuri esentiale. Dar vestea buna e ca, la cat de concentrata este esenta, nu trebuie sa folositi decat doar cateva picaturi diluate in uleiuri vegetale.

 

 

Compozitia chimica

 

Uleiul esential de Musetel german este compus din zeci de molecule volatile, precum:

  • (E) –beta-farnesene, oxid de Alfa-bisabolol A si B, Alfa-bisabolone si germacrene. Toate acestea lucreaza in sinergie, dandu-i uleiului proprietati anti-spasmodice, anti-alergenice, calmante si antiinflamatorii. Pot sa si decongestioneze tractul respiratoriu si sa omoare bacterii si virusuri.

 

Uleiul poate sa stimuleze procesele vitale si sa ajute organismul sa functioneze mai bine. De la digestie pana la starea de fond, toate pot fi ameliorate cu ajutorul esentei aromatice de musetel.

 

O alta molecula cu puternice efecte antiinflamatorii este azulene sau chamazulene. Aceasta este responsabila pentru culoarea albastruie si toate nuantele sale, imprumutate uleiului esential de Musetel german, dar si catorva alte uleiuri. Aceasta molecula nu se produce decat prin distilare, altfel nefiind disponibila in florile uscate sau proaspete.

 

Efectele antiinflamatorii sunt extrem de benefice in ameliorarea si prevenirea inflamatiilor din organism sau de pe piele ce pot cauza dureri sau pot duce la complicatii. Azulenele din compozitia uleiului de Musetel poate inhiba celulele ce cauzeaza inflamatii (leukotrienele) si astfel sa protejeze impotriva efectelor virusurilor. Cu alte cuvinte, poate sa si intareasca sistemul imunitar.

 

Un alt ulei esential cu efecte antiinflamatorii foarte bune este uleiul esential de Mesteacan, care poate fi folosit in nenumarate tratamente pentru tot felul de dureri.

 

 

Cum se foloseste acest ulei in Aromaterapie

 

Uleiul esential de Musetel german pentru relaxare

 

Uleiul de Musetel german poate sa fie amestecat cu alte uleiuri citrice si difuzat in camera de lucru sau de odihna. Dar fiind un ulei destul de scump, cea mai indicata metoda de a-l folosi practic, este metoda aplicarilor locale. Acestea necesita diluare iar uleiurile vegetale sunt medii perfecte pentru diluarea uleiurilor esentiale in general.

 

Ulei esential de Musetel german

 

In cazul in care vreti totusi sa-l difuzati, folositi 1 sau 2 picaturi in compartimentul cu apa al difuzorului sau candelei. Lasati-l sa se difuzeze pentru 20 min pe ora, nu mai mult. Uleiul de Musetel poate si sa relaxeze sistemul nervos si sa calmeze sentimentele de anxietate. Cateva studii elvetiene au descoperit o legatura puternica intre miros si posibilitatea de a trece peste momentele grele.

 

Ideea este sa inhalati anumite parfumuri de uleiuri esentiale benefice atunci cand va simtiti bine (pe o perioada lunga de timp), iar atunci cand aveti un atac de panica sau de anxietate, puteti sa inhalati exact acelasi parfum iar mintea va asocia starea de bine cu parfumul respectiv. Aceasta este cea mai buna metoda de a va antrena memoria si a va proteja impotriva depresiilor, stresului, insomniilor, nelinistii, epuizarii, si asa mai departe.

 

 

Idee de blend terapeutic

Amestecati 30 de picaturi de ulei de Musetel german in 2 linguri de ulei vegetal (Argan, Jojoba, etc.) si aplicati pe brate si/sau piept de 3 – 4 ori pe zi. Acest amestec (blend) poate fi folosit atat contra alergiilor, infectiilor respiratorii, cat si pentru starile emotionale mentionate mai sus.

 

N-ar strica sa aveti cate un blend pentru fiecare tip de problema cu care va confruntati. De exemplu, Lavanda cu Musetel german pentru un somn linistitor, Musetel cu Grepfrut sau alte citrice pentru o stare de bine generala, etc.

 

 

Uleiul esential de Musetel german impotriva inflamatiilor

 

Iata o lista cu posibile inflamatii pe care le puteti ameliora folosind aceasta esenta aromatica:

  • Menstruatie dureroasa.
  • Menopauza.
  • Dureri articulare sau de muschi.
  • Nevralgie.
  • Dureri de stomac.
  • Infectii urinare.
  • Febra.
  • Infectii respiratorii.
  • Nas infundat.
  • Sistem imunitar slabit.
  • Infectii ale plamanilor.
  • Infectii ale pielii (rani si eczeme)

 

Avand efecte antiinflamatorii puternice, dar si sedative si anti-alergenice, uleiul de Musetel german poate sa fie folosit si la copiii de peste 1 an, doar ca in doze foarte mici (una, doua picaturi diluate). Cititi mai multe despre folosirea in siguranta a uleiurilor esentiale la copii.

 

Puteti folosi un blend pentru oricare dintre afectiunile de mai sus. Trebuie totusi sa fiti constienti ca uleiurile esentiale nu sunt la fel de concentrate ca un medicament. Acestea lucreaza pe mai multe planuri si aduc mai multe beneficii, chiar daca dureaza mai mult timp pana cand isi fac efectul. Uleiurile esentiale sunt mult mai eficiente ca si mijloc de preventie a infectiilor deoarece pot distruge bacterii, germeni si virusuri.

 

Doza recomandata pentru diluarea si folosirea in aplicatii locale este de 6 picaturi de UE de Musetel la 30 ml de ulei vegetal. Aceasta reprezinta 1% dilutie iar UE poate fi folosit in concentratie de pana la 5%, adica 30 picaturi in 30 ml de ulei vegetal.

 

Ulei esential de Musetel german

 

Cateva cuvinte de precautie:
  • Testati-l mai intai pe o portiune mica de piele pentru a va asigura ca nu sunteti alergici. Daca stiti deja ca aveti alergie la planta de ambrozie, atunci nu-l folositi din start. La fel se procedeaza si in cazul copiilor sau varstnicilor.
  • Din cauza ca stimuleaza reglarea menstruatiei (efect emenagog), acest ulei esential nu este recomandat femeilor insarcinate,  iar daca se foloseste, e necesara aprobarea medicala mai intai.
  • Daca simptomele pe care incercati sa le ameliorati cu ulei de Musetel german persista pentru mai mult de 24 de ore, adresati-va medicului de urgenta.
  • Nu folositi doze mari (mai mult decat e recomandat) si nu-l luati pe cale orala fara aprobare medicala.

 

Pentru rezumarea articolului in cateva cuvinte, as spune ca este chiar benefic sa aveti o sticluta de ulei esential de Musetel german in casa. Fie ca aveti nevoie de ea pentru ingrijirea pielii voastre si a copiilor sau pentru a preveni infectiile sezoniere, uleiul poate fi difuzat sau folosit local fara nicio problema.

 

Nu prezinta toxicitate, dar daca va stiti alergici la plante precum ambrozia, trebuie sa ocoliti uleiul sau sa cereti sfatul medicului.

Voi cum folositi aceasta varietate de ulei de Musetel? Vi s-au parut ridicate preturile, comparativ cu ceea ce poate el sa faca?

 

Join the Essential Hunger Newsletter

Abonati-va pentru a primi notificare pe email de fiecare data cand postez articole noi!

I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

I will never give away, trade or sell your email address. You can unsubscribe at any time.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *