Uleiul esential de Vetrice Albastra – Remediu natural impotriva alergiilor

Vetricea este o planta medicinala, foarte apreciata de egiptenii antici, nelipsind din arsenalul oricarui botanist cu reputatie. Asa cum bine stim, alergiile pot sa afecteze stilul de viata si chiar sa creeze adevarate probleme celor suferinzi daca sunt netratate. Aerul este plin de alergeni mai tot timpul, insa primavara poate sa fie pur si simplu insuportabila pentru cei mai sensibili. Aici intervine uleiul esential de Vetrice Albastra.

 

Acest ulei este un antialergic foarte puternic, cu proprietati antiinflamatorii si calmante, ce poate sa previna sau sa amelioreze simptomele alergiilor de sezon sau pe cele de piele. Exista multe tipuri de alergeni cu potential de declansare a simptomelor.

 

Aflati din acest articol cum puteti sa faceti fata alergiilor si simptomelor acestora intr-un mod natural. In prima parte veti descoperi ce este uleiul de Vetrice Albastra, si care este diferenta intre el si cel de Vetrice normala. Puteti sa descoperiti si ce anume il face atat de special si eficient in ameliorarea reactiilor alergice.

 

Puteti apoi continua cu beneficiile uleiului, si sa aflati cum se foloseste acesta in siguranta. Veti descoperi si o reteta simplu de facut acasa si usor de folosit oricand pentru a preveni alergiile sau a le ameliora simptomele.

 

Uleiul esential de Vetrice Albastra: Ce este si cum se foloseste?

 

Vetricea albastra este cu totul diferita de vetricea normala. Uleiul de Vetrice Albastra este extras prin distilarea cu aburi a florilor si frunzelor de Tanacetum anuum, o planta ce creste in Maroc. De acolo provin uleiurile de cea mai buna calitate. Dar planta mai creste si in bazinul Marii Mediteraneene, asa ca atata timp cat nu este diluat, orice ulei pur este de buna calitate.

 

Ulei esential de Vetrice Albastra

 

Culoarea uleiului este albastru – indigo, si are un miros puternic ierbaceu, dar cu note dulci, fructate si florale. Vetricea albastra mai este cunoscuta in lumea Aromaterapiei si ca vetrice marocana sau musetel albastru de Maroc.

 

 

Diferente intre tipuri de uleiuri de Vetrice

 

Din vetricea normala se extrage un ulei esential foarte toxic si periculos. Aceasta planta are denumirea botanica de Tanacetum vulgare, si are proprietati abortive. Poate sa cauzeze si crize de epilepsie sau atacuri de apoplexie.

 

Mai exista un tip de vetrice, cunoscut si sub numele popular de „spilcuta” (Tanacetum parthenium) care este studiat foarte intens de oamenii de stiinta. Reiese faptul ca si aceasta are proprietati antimicrobiene puternice si ca are un grad de toxicitate mai scazuta dec at vetricea normala, dar poate fi un pericol pentru sanatate daca nu este folosita in doze foarte mici.

 

Vetricea albastra este cea mai sigura si are foarte multe proprietati si beneficii, dar efectul sau antihistaminic este mult mai apreciat in ameliorarea simptomelor alergice.

 

Compozitia sa chimica il face sa fie un remediu natural antialergic foarte bun, si iata si de ce:

 

Uleiul esential de Vetrice Albastra contine substante volatile precum sabinene, mircene si camfor, beta pinene, alfa felandrene si in special chamazulene.

 

Toate acestea fac uleiul sa fie antiinflamator, antiseptic, antiviral si sa poata distruge patogenii din aer. Uleiul este si un bun analgezic, iar chamazulene, nu numai ca ii da uleiului culoarea albastra, dar il face eficient ca si antihistaminic.

 

 

Cum alegeti un ulei de Vetrice Albastra pur

 

Deoarece planta are un randament foarte scazut de ulei esential si sunt necesare cantitati uriase de material pentru obtinerea a doar cateva kilograme de ulei, cererea este mult mai mare decat productia. De aceea uleiul de Vetrice Albastra este unul scump si se gaseste destul de rar.

 

Unii producatori aleg sa-l dilueze si altereze cu alte specii de plante marocane (artemisia sau musetel marocan) si sa-l vanda sub un nume fals. Asadar, cand gasiti un ulei esential de Vetrice Albastra, asigurati-va ca poarta numele botanic de Tanacetum annuum si ca puteti sa-i vedeti raportul GC/MS (analiza de laborator) inainte de a-l cumpara.

 

Uleiul pur trebuie sa contina substantele enumerate mai sus si o concentratie de cel putin 2% chamazulene. Daca observati si prezenta substantelor precum thujone sau alcool santolina, si sub 2% chamazulene, atunci uleiul este alterat si nu va avea efectele dorite.

 

Aveti nevoie de uleiuri esentiale pure si dintr-o singura specie pentru a va folosi de beneficiile enumerate in acest articol si in altele. Cititi mai multe despre cum se aleg uleiurile esentiale de calitate.

 

Ulei esential de Vetrice Albastra

 

Principalele beneficii ale uleiului de Vetrice Albastra

 

Medicii considera ca predispozitia la alergii este mostenita, dar este nevoie de un sistem imunitar foarte slabit si de conditii specifice pentru a dezvolta o alergie. Factorii declansatori (alergenii) pot fi orice de la polen si praf, la acarieni, mucegai, latex, intepaturi de albine dar si anumite mancaruri. Acestea din urma pot provoca adevarate eruptii cutanate (urticarie, eczeme, etc.)

 

Histamina este o substanta chimica eliberata de organism (de celulele mast mai exact, care sunt anticorpi) pentru a lupta impotriva alergenilor si se manifesta sub forma de umflaturi si mancarimi.

 

Efectul antihistaminic al uleiul se datoreaza prezentei substantei chamazulene care inhiba eliberarea histaminei in preajma alergenilor. Aplicat in mod regulat, uleiul poate sa rareasca episoadele si simptomele alergice si sa amelioreze nasul infundat, stranutatul, si mancarimea ochilor si cea a pielii.

 

Uleiul mai are efecte antipruritice si flebotonice, adica poate sa calmeze mancarimile si sa imbunatateasca circulatia sanguina.

 

Efectele sale antiinflamatorii si sedative pot sa calmeze roseata si senzatia de caldura de la nivelul pielii, si sa inlature durerea asociata. Poate sa ajute si la imbunatatirea somnului pe perioada alergiilor si la inlaturarea durerilor de cap asociate.

 

Cum se foloseste uleiul esential de Vetrice Albastra

 

Cea mai sigura si simpla metoda de intrebuintare este diluarea uleiului esential in ulei vegetal si aplicat local. Aceasta esenta este una foarte concentrata si trebuie diluata intotdeauna, altfel riscati sa va irite pielea mai tare.

 

Nu este recomandata folosirea unei concentratii mai mari de 4% intr-un blend terapeutic. Sa zicem ca aveti 50 de ml de ulei vegetal pur si nerafinat (Avocado, Struguri, Masline, etc.). Va trebui sa adaugati 20 de picaturi de ulei esential si sa amestecati bine ori de cate ori il folositi.

 

Uleiul de Vetrice Albastra mai merge foarte bine amestecat cu ulei esential de Lavanda si Eucalipt citronat pentru alergiile sezoniere. Iar pentru cele de piele, mai puteti adauga si ulei esential de Menta in blendurile facute acasa.

 

Ulei esential de Vetrice Albastra

 

Remediu natural de calmare sau preventie a alergiilor

 

Aceasta idee de blend terapeutic se refera atat la alergiile de sezon cat si la cele de piele.

 

Amestecati in 50 de ml de ulei vegetal, 15 picaturi ulei de Vetrice Albastra, 5 de Helichrisum (Imortele) si 5 de Lavanda. Mai puteti adauga si Eucalipt citronat, 2 picaturi. Aplicati ca si metoda preventiva pe piept si sira spinarii o data pe zi, si o data la 30 de minute atunci cand alergia se desfasoara, pana ce aceasta se amelioreaza.

 

 

Cuvinte de precautie

 

  • Testati uleiul de reactii alergice inainte de a-l folosi pe portiuni mai mari de piele sau pe timp indelungat. Aplicati o picatura diluata pe brat si asteptati cateva ore.
  • Nu-l folositi daca suferiti de dezechilibru endocrin, sunteti insarcinata sau alaptati.
  • La copii este recomandat sfatul medicului inainte de a-l folosi, si la fel si pentru consumul intern.
  • Este interzisa folosirea acestui ulei esential in cazul cancerului de uter, sani sau prostata.

 

 

In concluzie, uleiul esential de Vetrice Albastra are foarte multe calitati si atata timp cat se respecta dozele moderate, se aplica pe piele si se cere sfatul medicului in anumite cazuri, folosirea lui este cat se poate de simpla. Doar aveti grija sa cercetati indeaproape analiza chimica a uleiului inainte de a-l cumpara pentru a va asigura ca luati ce trebuie.

 

Voi ce remedii naturale folositi impotriva alergiilor? Ati da acestui ulei o sansa in sezonul urmator?

 

 

Join the Essential Hunger Newsletter

Abonati-va pentru a primi notificare pe email de fiecare data cand postez articole noi!

I agree to have my personal information transfered to MailChimp ( more information )

I will never give away, trade or sell your email address. You can unsubscribe at any time.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *